Solicitare de atenție Olimpiada Națională de Informatică - etapa județeană martie 2019

From Algopedia
Jump to navigationJump to search
From cristian@francu.com Mon Mar 18 17:55:05 2019
Date: Mon, 18 Mar 2019 18:55:05 +0200 (EET)
From: Cristian Frâncu <cristian@francu.com>
To: Ecaterina Andronescu <ecaterina.andronescu@upb.ro>
Subject: Solicitare de atenție Olimpiada Națională de Informatică

Doamnei Ministru al Educației Naționale

Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,

Aș vrea să raportez un fapt grav, care se repetă an de an la olimpiada de informatică.

Sîmbătă 9 martie s-a desfășurat faza județeană a olimpiadei, cea care decide calificarea la faza națională. La clasa a șasea comisia științifică a propus două probleme incorecte, ce induc în eroare elevii asupra soluției cerute, ele sugerînd că este necesară o soluție eficientă, pe cînd, în fapt, cea mai simplă soluție lua punctaj maxim.

Din acest motiv s-a generat o inversiune a valorilor, elevi foarte buni necalificîndu-se mai departe deoarece au încercat soluții eficiente pe care nu le-au reușit, în vreme ce elevi medii sau slabi, scriind cele mai simple soluții de care erau ei în stare, au obținut punctaj de calificare.

Acest lucru se întîmplă aproape în fiecare an cu măcar una dintre problemele claselor a cincea și a șasea și are consecințe grave:

  • Prin inversiunea valorilor calificarea la faza națională nu mai este meritorie.
  • Se distruge astfel esența olimpiadei, criteriul de merit.
  • Se erodează încrederea pe care elevii o acordă acestei olimpiade, ei preferînd, poate, să se orienteze către alte materii.

Într-o țară în care IT-ul este mîndria națională, una din primele două surse de producție (pe lîngă autoturismele Dacia) și avînd în vedere importanța informaticii pentru viitorul oricărei țări, a îndepărta elevii de la această materie este o crimă, în opinia mea, un om care de nouă ani pregătește cei mai buni elevi la gimnaziu din București și din țară.

În regulamentul de olimpiadă nu este prevăzut nici un mod de a face contestație la o problemă. Nu există nici măcar un mod de a semnala o problemă. Comisia științifică se află într-un turn de fildeș. Numele membrilor comisiei nu se publică. Elevii nu se pot apăra de astfel de probleme abuzive. Mai mult, ei nu pot obține sursele scrise de ei în concurs. La orice altă olimpiadă poți obține o copie a lucrării.

Cred că ar fi normal să existe o procedură prin care astfel de probleme să poată fi contestate. În acest fel comisia ar fi mai atentă cu abuzurile, fie ele intenționate sau nu. Așa cum stau lucrurile acum, comisia poate abuza în multe feluri, pentru că nu poate fi controlată și trasă la răspundere.

Concret, aș propune două lucruri:

  • Pentru acum: adăugarea de teste la cele două probleme care să distingă între gradul de merit al soluțiilor și recorectarea automată a tuturor soluțiilor. Aceasta ar restaura ordinea corectă a elevilor. Pot să ajut la această fază, întrucît am analizat adînc problemele.
  • Pentru anii următori, introducerea unei proceduri de contestare a unei probleme, în urma căreia comisia, dacă constată nereguli semnalate în urma

unor contestații, să repare acele nereguli. Dacă acest lucru nu este posibil, să se dispună la anularea punctajului acelei probleme.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat, și vă anexez mai jos problemele pe care le-am constatat la cele două probleme de clasa a șasea. Această constatare mi-a luat două zile de analiză, ce a inclus refacerea soluțiilor și a generatoarelor de teste ale comisiei, o muncă depusă în mod normal de mai mulți profesori vreme de cîteva săptămîni, nu doar de un om vreme de două zile. Rezultatul acestei analize este public, pe site-ul de pregătire algopedia.ro (aveți link-urile la anexe)

Cu sinceritate, Cristian Frâncu Informatician Pregătitor al lotului Bucureștiului și printre primii angajați ai Google Inc.


Anexe: